joi, 24 iulie 2014

Pai... e noua!

Stateam in dubii daca sa imi cumpar sau nu, o lenjerie de pat de pe lenjeriipat-outlet.ro, luna trecuta. In plus, povestindu-i unei prietene de "dilema" mea, m-a luat la impins vagoane ca... de ce nu iau eu, mai bine, o lenjerie de pat noua, din magazin? Bag seama ca ea nu stia ce inseamna outlet, ci facea, involuntar, asociere intre outlet si second-hand.
-Pai... e noua! zic. Si tot din magazin vine, doar ca e on-line. Si incep sa-i explic diferenta intre outlet si second-hand.
-Eu n-am incredere. Pai nu poti pipai materialul, nu-ti dai seama daca se deterioreaza repede, daca ii ies culorile la spalat...
Pai ce? Daca mergi intr-un magazin sa-ti iei, nu ai aceeasi problema? Ca doar nu te-oi apuca sa desigilezi produsele ca sa le iei la pipait. In plus, riscul de a iesi culorile din material exista indiferent de unde iti iei produsul. In fine, timpul, banii, mintea mea creata m-au impiedicat sa fac vreo comanda, insa zau de nu-mi sticlesc ochii de fiecare data cand intru pe site-ul cu lenjerii. Si o fac destul de des, sa-mi clatesc ochii cu lenjerii frumoase. Imi doream una cu cai... Apoi imi sticleau ochii la cele colorate frumos, in culori pale. Sau cu oite la pascut, pe o pajiste verde cu mori de vant in fundal. Ce m-ar mai indemna la visare!
De cateva zile, prietena asta a mea si-a cumparat nu-stiu-ce electronice de pe un site. Am profitat de ocazie ca sa "ma razbun", intr-un fel, facand misto de ea.
-Pai, parca tu vroiai sa pipai, cum ai avut incredere sa cumperi on-line? Ca daca se strica? Ai vazut cutitele alea? Daca la pipaiala erau moi, ce te faceai?
-Daaaaa, tuuu, dar sunt noi!!
Bag seama ca ea tot n-a priceput diferentele dintre outlet si second-hand.
-Tu, fata, pe lenjeriile alea nu a dormit nimeni inainte, si nici n-a facut nimeni copii. Sunt impachetate! Ca ti le-arata pe site ca sunt pe pat, e numai ca sa-ti faci tu o idee de cum arata.
Si, pentru ca aveam laptopul la indemana, intru on-line sa-i arat si ei site-ul. Si...ce crezi? Au inceput si ei sa-i sticleasca ochii.
-Ia uite, ce faina e asta cu floarea soarelui! Oooo, dar uite, astalalata, ce frumoasa e!!
-Aha, acum parca-parca ai vrea si tu sa cumperi, nu?
-Pai... e noua!
Asa ca ne-am hotarat sa impartim o comanda, ca tot sunt promotii. Si, de ce nu, cu ocazia asta sa particip si la concursul de blogging, mai impartim un zambet si altora. :)

luni, 21 iulie 2014

Furculizzione, fripturizzione

Cateva zile am avut un italian in vizita. Al meu om plus acest italiano vero, masterchefi in bucatarie. Se gateste ceva "specific romanesc": chilli con carne. Mandrul gatea, italianul asista si invata.
-Il foco trebuie sa fie mico, mico, altfel se arde!
-Capisco, capisco, zice italianul.
-Acuma punem il carne, la foco mico, mico. Cu un pico di aqua, se face fragedo!
-Si, si, capisco!
-Cand face blâc blâc, punem fasolea. Como se dice la fasole? Mmmmm, mangiare pana facut burta maaaare!
-Si, si.
Cand e gata, mai pune vreo doi ardei din aia piscatori, chilli, dar nu pra mult ca italianul nu poate manca prea picant.
-Mai punem due ardei mico, mico, nu e foarte picante, o sa-ti placa!
-Si, si, non molto piccante.
Si au tinut-o asa pret de vreun ceas, s-au inteles in englezo-germana-spaniola-italiano-rumena. Fiecare in limba lui. La sfarsit, italianul, obosit si resemnat:
-Non capisco niente!
Dar i-a placut, a lins si farfuria si tigaia, dupa! :))

vineri, 11 iulie 2014

Sa mai scriu si eu ceva

Protagonisti: Vanzatoarea, o clienta care era in fata mea, apoi eu. Magazinul de la coltul blocului. Vanzatoarea ŞTANGĂ de beata, cu nasul rosu si ochii sticlosi, abia leaga doua fraze. Clienta: Vreau si un plic de piper macinat. Vanzatoarea se uita acolo in vitrina, nu-l vede. 
-Am numa' boabe.
-Nu, doamna, in spatele lui vad piper macinat. Din ala vreau.
Scoate vanzatoarea suportul ala cu plicuri si le ia la rand. Plicul cu piper macinat il ia din greseala cu unul de boabe, deci nu-l vede.
-N-am doamna, macinat, va dau boabe? hic!
-Doamna, mai devreme l-am vazut, e acolo, nu imi trebuie boabe ca n-am rasnita.
-Apai ia treci si ti-l cauta singura daca stii unde e.
-Da' e de datoria mea sa stiu unde va tineti marfa? Plicul e acolo, l-am vazut, scrie pe el PIPER MACINAT.
Gaseste vanzatoarea plicul, dar pe tejghea pune tot unul boabe.
Se uita clienta la plic, apoi la vanzatoare, iar la plic...
-Doamna, mi-ati dat boabe!
-Pai nu din asta ati cerut??

Vine randul meu. 

-3 role de hartie igienica, din alea albe parfumate, la 1 leu, si-i arat cu degetul spre locul unde tinea hartia. 
-Faceti misto de mine, nu?

Faza misto e ca oricat de troznita ar fi muierea asta, mocana, nu greseste NICIODATA la bani.